End of mission statement- visit to the Republic of Moldova

End of mission statement by Michel Forst, United Nations Special Rapporteur on the situation of human rights defenders on his visit to the Republic of Moldova, 25 – 29 June 2018

1. Introduction 

Good morning ladies and gentlemen,

Let me begin by warmly thanking the Government of the Republic of Moldova for inviting me to undertake an official mission, which took place this week, from 25 to 29 June 2018.

I would like to commend the Government of the Republic of Moldova for its excellent cooperation and efforts to ensure that I could make the most of my visit. I have met with high-level representatives of the Parliament, Ministries of Foreign Affairs, Justice and Internal Affairs, as well as with senior officials from the Superior Council of Magistracy, General Prosecutor’s Office, the Service for Information and Security, General Police Inspectorate, People’s Advocate Office (the Ombudsperson) and the Council for the prevention and elimination of discrimination and ensuring equality (Equality Council), as well as the members of the National Preventive Mechanism.

I had the chance to meet with the UN Resident Coordinator and other United Nations agencies, as well as members of the diplomatic corps. I also had the opportunity to meet the de facto authorities of the Transnistrian region and I would like to thank them for their excellent cooperation.

We extensively discussed with a wide range of human rights defenders, on both banks of the Nistru-river. I am particularly grateful for their testimonies, recommendations and insights.

I would also like to thank everyone who helped in organizing this visit, with special thanks to the Office of the High Commissioner for Human Rights in the Republic of Moldova.

In line with international human rights law, the primary duty to promote and protect human rights and fundamental freedoms lies within the State. This includes guaranteeing the right of everyone, individually and in association with others, to strive for the protection and realization of human rights. In other words, everyone of us has the right to defend all human rights for all.

The objective of my visit was to assess, in the spirit of cooperation and dialogue, if the Republic of Moldova provides the basic elements of a safe and enabling environment for human rights defenders. In other words, the visit was seeking to answer the question whether human rights defenders feel safe and empowered in the Republic of Moldova, including in the Transnistrian region.

Ensuring these conditions is one of the principal responsibilities of States and authorities. I have therefore focused primarily on evaluating some of the basic elements of such a safe and enabling environment, namely: a conducive legal and institutional framework; access to justice; independent and strong national human rights institutions; effective protection policies and mechanisms paying attention to groups at risk and applying a gender-sensitive approach; non-State actors that respect and support the work of defenders; and a strong and dynamic community of defenders.

In Chisinau and Tiraspol, I have had the chance to meet with more than 110 human rights defenders, approximately 55 percent of which were women defenders, and I was impressed by their commitment and engagement. Among these human rights defenders I met persons with disabilities, members of different ethnic communities (Roma, Armenian, Belarusian, Bulgarian, Jewish, Ukrainian, Gagauzian and Georgian) lawyers, journalists and defenders working on sensitive issues such as sexual and reproductive rights or sexual orientation and gender identity. We also received information in writing from various sources helping us to better understand the situation of Human Rights Defenders and the broad context in which they operate.

The UN has a very extensive and broad definition of human rights defenders, which has been enshrined in the Declaration on Human Rights Defenders, adopted by consensus in December 1998. During the visit, I had the opportunity, on many occasions, to refer to this definition. I recalled that human rights defenders are those who, individually or with others, act to promote or protect human rights, nationally and internationally, in a peaceful manner.

They are people who advocate for freedom of expression, freedom of assembly, access to information, rule of law, liberty of movement, fair trial and judicial safeguards, equality of rights for men and women, non-discrimination and other human rights. They do not need to belong to any registered organization to be a human rights defender. They can be ordinary women, men or children, who believe in the universality of human rights and act to defend them. They are agents of change, safeguarding democracy and ensuring that it remains open, pluralistic and participatory.

At the outset, I wish to recall that I am not employed by the United Nations and the position I hold is honorary. As an independent expert, I exercise my professional and impartial judgment and report directly to the United Nations Human Rights Council and the General Assembly.

Today, I will confine myself to preliminary observations and recommendations on some of the main issues, which will be elaborated in more detail in the report, once I fully review the materials and documents that I have collected during the visit. I will present my final report to the UN Human Rights Council in Geneva, in March 2019.

2. Overall Assessment: Is there a safe an enabling environment in the Republic of Moldova for human rights defenders?

Human rights defenders in Moldova are active in many different fields, including justice, freedom of expression and other civil and political rights, gender equality, promotion of rights of persons with disabilities, Roma and other minorities, etc. Moldova has a good body of laws, which in most respects and conduces to an appropriate environment for the operation of the human rights defenders. 

This mission took place in a context of popular protests due to the non-validation of the election of the Mayor of Chisinau by all levels of the national courts of law. The decision shivered civil society and human rights defenders, and the issue was raised during most meetings as an example of actions contributing to shrinking the rule of law and undermining the democracy in the country. I have received several testimonies expressing serious concern about the danger that this decision represents for the celebration of truly democratic elections in the country.

During the week of my visit to the country, lawyers also took the streets in protesting against the lack of effective remedies for their clients, including the excessive use of arrests as a pre-trial measure (with one of the highest rates in Europe), rather than resorting to other alternative measures.

In this context, I would like to note that the demonstrations so far were carried out peacefully and that the police forces ensured the conditions for demonstrators to exercise their rights.

Having carefully considered the information received from the Government, civil society and other stakeholders, I regret to conclude that despite a globally satisfactory legislative framework, the situation of human rights defenders requires improvement in the Republic of Moldova.

Human rights defenders and journalists are victims of stigmatization campaigns, lawyers face politically motivated criminal charges or are threatened whenever they defend dissenting voices, journalists experience limitations in access to information and National Human Rights Institutions feel disregarded in practice.

In the Transnistrian region, the legislation on non-profit organizations raises serious concerns and human rights defenders sometimes don’t feel operating in a safe and enabling environment.

3. Legislative and Institutional Framework 

Legal Framework

The 1994 Constitution of the Republic of Moldova guarantees the principle of equality (art. 16), access to justice (art. 20), right to defense (art. 26), free movement (art. 27), freedom of opinion and expression (art. 32), right of access to information (art. 34), freedom of assembly (art. 40) and the right for remedy for the persons prejudiced by a public authority.

The Constitution establishes that constitutional provisions on human rights and freedoms should be interpreted and applied in accordance with the Universal Declaration and other human rights Covenants and treaties to which the Republic of Moldova is party. And, that in case of disagreements, international regulations will be given priority. It also states that the Republic of Moldova commits to observe the treaties to which it is party and that provisions of treaties that come into force have precedence over the Constitution1.

As of June 2018, the Republic of Moldova has ratified seven core human rights treaties, but it has not ratified a number of other important UN human rights instruments.


In this regard, I encourage the Republic of Moldova to ratify the Convention for the Protection of All Persons from Enforced Disappearance, which it has signed, and the International Convention on the Protection of the Rights of All Migrant Workers and Members of Their Families; as well as the Optional Protocol to the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights, the Optional Protocol to the Convention on the Rights of the Child and the Optional Protocol to the Convention on the Rights of Persons with Disabilities.

The ratification of these instruments would provide human rights defenders with important tools to realize the rights of victims of enforced disappearance, migrant workers and their families, children and persons with disabilities; as well as improve access to economic and social rights.

4. Stigmatization and intimidation of human rights defenders

While civil society organizations and human rights defenders have the right to freely conduct their human rights works and the Government has publicly declared its openness to engage with them, in practice human rights defenders face several challenges, in the capital as well as in other regions.

While the Government has supported all resolutions and joint statements on human rights defenders at the UN General Assembly and the Human Rights Council, I have noted with great concerns that public authorities in Moldova have stigmatized, sometimes vilified and discredited human rights defenders and their work, including through mass media. I have received allegations of intimidation and threats towards human rights defenders by public representatives regarding their human rights work, particularly when they have shown criticism towards decisions taken by the government. Civil society organizations state that their contributions are not considered in practice and that carrying out advocacy activities have led them to finding difficulties to dialogue with public officials.

This environment sends chilling signals across the system and weakens civil society movements.

Civil society claims it has no practical tools to influence the decision-making process. Policy making and implementation process is often not inclusive and transparent. The principles of participation and accountability are not part of the interaction between the authorities and human rights defenders.


The state should develop legal provisions and practices to safeguard the principles of genuine participation of civil society in the decision-making process at central as well as at local levels. It should also ensure that the NGOs mass media and other human rights defenders have practical tools to hold accountable policy makers and influence the process of decision making and policy implementation. The NGOs and mass media should have easier access to publicly important information. 

As the international community is celebrating the 20th anniversary of the UN Declaration on Human Rights Defenders, the government of Moldova should publicly acknowledge the positive contribution of human rights defenders to the promotion and protection of the rights and values enshrined in the Universal Declaration of Human Rights.

5. Institutional developments

At the moment, the draft law on non-profit organizations was approved in the first reading at the Parliament. It is expected to go through a second reading in July 2018 before its approval. The civil society organizations I have met have expressed their satisfaction with the draft of the law, which was passed at the first reading. However, and considering the experience with the previous draft law, they fear that new amendments, that may denaturalize the present draft, may be introduced in the second reading, without any previous consultations with them, restricting access to international funding.  

While the Republic of Moldova offers civil society organizations the possibility to obtain funding through the 2% designation system (“2% law”), they face significant difficulties and deterrents in accessing the system and allege that the procedure of obtaining and maintaining the status is too burdensome.

In the Transnistrian region, my attention has been drawn to the provisions of the NGO legislation and notably the introduction of a restriction to advocacy defined as “political activities” which is not in line with international standards.

I welcome the integration and consolidation into the National Human Rights Action Plan 2018-2022 approved in May 2018 of most of the points raised by the second Universal Periodic Review of Moldova, as well as by UN human rights treaty bodies, including points on the establishment of a well-staffed permanent Human Rights Secretariat at the State Chancellery (Office of the Prime Minister). At the same time, I regret that several of the key points from the 2017 Concluding Observations on Moldova by the UN Committee Against Torture – on transfer of jurisdiction over the penitentiary health care facilities and of the police isolators – were removed from the Plan by the Parliamentary majority at the request of the Ministry of Justice.  


I urge the Parliament to approve an NGO law that is in accordance with relevant international human rights standards. In particular, I would like to request that any further amendment does not alter the essence of the draft as it was initially submitted. Any new amendment should be discussed and agreed with civil society organizations. I underline the importance of transparency, publicity and access to information in this process, stressing the role of civil society in particular, in a piece of legislation that directly concerns them.

I encourage the authorities to consistently involve civil society organizations and individual human rights defenders in the process of establishing and work of the National Human Rights Council and the Permanent Human Rights Secretariat so that they effectively coordinate and monitor the implementation of the National Human Rights Action Plan.

6. Fight against corruption

Allegations of corruption at judicial and prosecutorial level was one of the main concerns raised by civil society organizations during my visit. Judges that examine cases or adopt decisions independently and according to national and international legislation on politically sensitive cases endure the risk of being harassed, dismissed or have unfounded criminal charges against them, on grounds such as delivering knowingly a decision that it is illegal or wrong.

I have also received testimonies about the fact that mass media and civil society organizations do not always have access to court hearings, particularly on socially and politically sensitive cases. Civil society organizations complained that there were cases where court hearings took place behind closed doors with no legal grounds.


I call on the authorities to enhance access of the mass media and civil society to the information related to court hearings on cases of social or political resonance. I also recommend that the Government develop viable mechanisms for civil society to engage in monitoring judicial cases and informing society about developments related to those cases. 

7.  National Human Rights Institutions

During the visit, I have met the Moldovan People’s Advocate (Ombudsperson). According to information received the Ombudsperson’s Office does not have the power to enforce its decisions. It receives limited funding and it does not enjoy complete financial autonomy. The current staffing and the premises do not allow the institution to completely fulfill its mandate. His last annual report has been presented to the Parliament but his main recommendations have not been discussed.  

Despite numerous shortcomings, the Sub-Committee of Accreditation of National Human Rights Institute has recently recommended the granting of “A status” with a large set of recommendations aiming at a greater compliance with the Paris Principles. I encourage the government and the Ombudsman to seriously consider those recommendations.

The Equality Council has a broad mandate to examine cases of discrimination but cannot impose sanctions. Similarly, to the Ombudsperson’s Office, the Equality Council is notably under resourced and understaffed.

The two National Human Rights Institutions have shared with me their concerns about the excessive control exercised over their expenditures, which is perceived as a form of harassment by the government.

I am concerned about the quality of collaboration between civil society members of the National Torture Prevention Mechanism and the Ombudsperson’s Office, as well as about the ambiguity of the status of the National Torture Prevention Mechanism in the current Law on the People’s Advocate (Ombudsperson).

At each and every occasion, I recall that, as part of the institutional architecture of the State, national human rights institutions play a key role in ensuring a safe and conducive environment for human rights defenders. National human rights institutions that comply with the Paris Principles are in a unique position to guide and advise Governments on their human rights obligations and ensure that international principles and standards are adequately incorporated into domestic law and mainstreamed into public policies including that of human rights defenders.

Evidence shows that when the mandate of national human rights institutions includes competence to investigate individual complaints and provide effective protection to complainants, and enjoy adequate resources and control over them, they can play a leading role in cases where States’ judicial systems are unable or unwilling to adjudicate on alleged violations against defenders.


The budget for the Ombudsperson’s Office and of the Equality Council should be increased and their financial independence ensured, in order to allow them to carry out their functions effectively. Authorities should also strengthen their role, seriously taking into consideration their recommendations and implementing them.

Authorities should also expand the scope of the Ombudsperson’s Office by serving as a focal point for human rights defenders and they should provide the Equality Council with the power to directly apply sanctions.

Human rights defenders could be considered as a specific group at risk and, as such, fall within the mandate of the Ombudsperson’s Office. This protection could be offered in a number of ways, including through formal complaints mechanisms and protection programs; advocacy and awareness raising; offering public support when violations are committed against defenders; and capacity building.

8. National Protection Mechanism

The National Human Rights Action Plan does not include any specific provision to protect human rights defenders at risk. This is why I have discussed with the Government the possibility to develop a national law on human rights defenders aiming at better recognizing the legitimacy of the work of human rights defenders.


In this context, I would recommend that the authorities examine the possibility of drafting and passing a special law on human rights defenders.

9. Challenges of groups at risk

Some groups of defenders are particularly vulnerable due to the very nature of the rights they are defending, their own identity or the specificities of their work. In fact, due to the environment in the country, which hampers human rights work, there have been human rights defenders that had to leave the country to claim asylum abroad.

Groups particularly at risk in Moldova include: lawyers, journalists, judges, LGBTI rights defenders and women rights defenders.


I am concerned about several worrying allegations I have received regarding administrative or criminal charges on unfounded allegations or spurious grounds faced by lawyers defending opposition figures, dissenting voices or raising awareness about corruption cases and human rights violations which may not conform to the principle of legality or comply with international human right standards. This is a trend that had been initiated against political opponents and judges in 2014, which has been extended to lawyers and other civil society members since the beginning of 2016.

Lawyers are also sometimes intimidated and receive threats to force them not to provide legal assistance to these clients. The threats and criminal charges faced by lawyers include in some stances their relatives. In this context, lawyers risk from losing their license to practice to very long prison sentences.

Some lawyers and attorneys have shared with me their support to the initiative by the Parliamentary Assembly of the Council of Europe to draft a European Convention on the Profession of Lawyers that would grant a better protection to the profession.


The Moldovan Prosecutor’s Office should stop immediately prosecution on arbitrary grounds of lawyers defending opposition figures or dissenting voices.

Lawyers should beneficiate from additional mechanisms of protection as human rights defenders. The legal framework regulating lawyer’s activity should enshrine measures of protection of lawyers against impunity.

The Union of Lawyers should take a more active role against the criminalization of lawyers and the threats and intimidations they are victims of and develop specific provisions in its by-laws aiming at protecting lawyers and attorneys from threats and attacks.

The Republic of Moldova should consider participating in the drafting of a European Convention on the Profession of Lawyer as a possible mean to increase their protection.

Journalists and media workers

I have received serious allegations about intimidation, threats against journalists and media workers, including facing defamation and criminal charges, especially against investigative journalists. Some of them have also shared their experience of being subjected to discrediting and defamation campaigns, including through social media. They fear that as Parliamentarian elections approach threatening attitudes against them will increase.

Journalists face serious challenges in accessing information and claim that the process of challenging in court the denial of access to information is burdensome.

According to the testimonies I have received, the law on access to information is outdated and whenever journalists make a request for information to authorities they have to wait for weeks before receiving a response and/or the response received does not provide relevant information. 


The state is urged to create mechanisms so that media outlets and independent journalists have access to publicly available information. The State should properly regulate the cases when a person can be trailed for defamation.

Journalists should consider the Council of Europe Platform for the Protection of Journalists as a tool to share concerns on serious concerns about media freedom and safety of journalists in Moldova, as guaranteed by Art. 10 of the European Convention on Human Rights.

Defenders of the rights of Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender and Intersex people

While LGBTI defenders have transmitted satisfaction about the positive dynamic established during the preparation and actual Pride March, I am very concerned about allegations of homophobic attitudes in society, including hate speech. I am also worried about the lack of legislation to specifically address hate crime and about the fact that the specific prohibition of discrimination on grounds of sexual orientation and gender identity is not established in the legislation.

I would like also to use this opportunity to recall, that sexual orientation and gender identity are grounds of discrimination prohibited under international law, and the Republic of Moldova is a State Party to the relevant human rights treaties. In 2016, the Committee on Economic, Social and Cultural Rights established that "any other social condition", as set forth in article 2.2 of the ICESCR, includes sexual orientation. The Human Rights Committee also underlined the legal obligation of States Parties to guarantee all individuals the rights recognized in the ICCPR, without distinction based on sexual orientation or gender identity and established that "States parties must respond adequately to violence against certain categories of victims, including violence against persons based on their sexual orientation or gender identity”.


I urge authorities of the Republic of Moldova to approve the package of regulations on hate crime and hate speech that is at the moment in the Parliament. I am also recommending to ensure effective protection for LGBTI persons by enlarging the list of grounds for discriminations, hate crime and hate speech by including sexual orientation and gender identity amongst the discrimination grounds

Women human rights defenders (WHRDs)

I would like to commend the leading role played by women in the promotion and protection of human rights in the Republic of Moldova; and support the great work done by them.

In any case, I would like to highlight the measures adopted by the Republic of Moldova in favor of gender equality, including the 40% gender quota for party lists during Parliamentary elections.

In line with my commitment to develop a gender-specific approach to the situation of human rights defenders, I held a meeting with women human rights defenders.

Women human rights defenders face the same risks as their male counterparts but they are also exposed to gender-specific threats and attacks.


The State should pay particular attention to women’s rights defenders and actively engage in collaboration with them in developing and implementing policies oriented at protecting the rights of women, particularly the rights of the most disadvantaged ones.

I encourage the Moldovan authorities to add provisions requiring respect for the 40 percent gender quota across all segments of party lists in elections, as well as to take a much more affirmative action and implement further measures.

Roma mediators

I have received positive feedback about the collaboration between Roma civil society and the State, regarding the establishment of a network of Roma community mediators. These mediators facilitate the interaction between Roma communities and State authorities, as well as the educational and social integration of Roma people.

However, the community mediators network is not fully operational due to the lack of necessary financial resources for its effective implementation. Roma mediators also complained about the lack of a training curricula for them. Other concerns raised included their lack of participation in decisions that concern them, as well as the discrimination they endure, particularly Roma women.


The Government is encouraged to continue its efforts to strengthen the Roma community mediators network through the full funding of all 46 Roma mediators’ positions.

Roma community mediators should be properly trained in order to better promote and defend the rights of their peers, that is why the Government should elaborate proper initial and continuous training curricula for them.

10. The role of the international community

A large number of NGOs and defenders that I met during the course of the mission complained about the lack of support of the international community. Many of them, mostly outside of the capital explained that they had never met with embassy staff or representatives of the international community nor been invited to share their concerns with them. Almost all of them complained about the absence of funding when trying to set up new activities or new organizations, and about not being informed of call for funding applications. They also referred to the lack of presence from international observers when they have been brought to court as a result of their work.

I strongly recommend that the international community reinforces their efforts to fully implement the provisions of the international or national guidelines on the protection of human rights defenders, including through trial observation, and political and financial support to defenders at risk.

Embassy staff should travel in the regions to try to reach out remote defenders and communities, as well as defenders from most vulnerable groups – persons with disabilities, Roma, ethno-linguistic and religious minorities, survivors of sexual violence, ex-detainees, person psychosocial disabilities, etc.

11. Conclusions

I would like to conclude by saying that there is still a gap between international engagement at the UN and domestic implementation. I would like to express my continued commitment to provide technical support to the authorities of the Republic of Moldova. As we celebrate this year the 20th anniversary of the United Nations Declaration on human rights defenders and the 70th anniversary of the Universal Declaration of Human Rights, I would like to invite the Government of the Republic of Moldova to take strong actions towards the recognition of the role that human rights defenders play in the Republic of Moldova and across the world.

As the Republic of Moldova has informed me of its intention to become a candidate for membership at the UN Human Rights Council, I would also like to invite the Government to take into consideration the possibility to introduce voluntary pledges on the protection and promotion of human rights defenders in its candidacy.




Raportorul special privind situația apărătorilor drepturilor oamului

Declarație de sfârșit de misiune a lui Michel Forst, Raportor Special al Națiunilor Unite privind situația apărătorilor drepturilor omului
referitoare la vizita sa în Republica Moldova, 25-29 iunie 2018


1. Introducere 

Bună ziua, doamnelor și domnilor!

Permiteți-mi să încep prin a mulțumi călduros Guvernului Republicii Moldova pentru că m-a invitat să întreprind o misiune oficială, care a avut loc în această săptămână, de la 25 până la 29 iunie 2018.

Aș dori să felicit Guvernul Republicii Moldova pentru cooperarea excelentă și eforturile de a-mi crea condițiile necesare ca să pot profita la maximum de vizita mea. Am avut întâlniri cu reprezentanți de nivel înalt ai Parlamentului, ai Ministerelor Afacerilor Externe, Justiției, Afacerilor Interne, precum și cu funcționari de rang înalt ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Procuraturii Generale, ai Serviciului de Informații și Securitate, ai Inspectoratului General de Poliție, Avocatului Poporului (Ombudsmanul) și Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității (Consiliul pentru Egalitate), precum și cu membri ai Mecanismului Național de Prevenire.

Am avut ocazia să mă întâlnesc cu Coordonatoarea Rezidentă ONU și alte agenții ale Națiunilor Unite, precum și cu membrii corpului diplomatic. De asemenea, am avut ocazia să mă întâlnesc cu autoritățile de facto din regiunea transnistreană și aș dori să le mulțumesc pentru excelenta lor cooperare.

Am discutat pe larg cu un număr mare de apărători ai drepturilor omului de pe ambele maluri ale Nistrului. Sunt deosebit de recunoscător pentru mărturiile, recomandările și opiniile lor.

De asemenea, aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei vizite, mulțumiri deosebite fiind adresate Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

În conformitate cu legislația internațională privind drepturile omului, datoria primară de a promova și proteja drepturile omului și libertățile fundamentale ține de stat. Aceasta include garantarea dreptului tuturor, în mod individual și în asociere cu alții, de a se strădui să protejeze și să realizeze drepturile omului. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi are dreptul de a apăra toate drepturile omului pentru toți.

Obiectivul vizitei mele a fost de a evalua, în spiritul cooperării și al dialogului, dacă Republica Moldova oferă elementele de bază unui mediu sigur și favorabil pentru apărătorii drepturilor omului. Cu alte cuvinte, vizita a încercat să răspundă la întrebarea dacă apărătorii drepturilor omului se simt în siguranță și abilitarea în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Asigurarea acestor condiții este una dintre principalele responsabilități ale statelor și autorităților. Prin urmare, m-am axat în primul rând pe evaluarea unora dintre elementele de bază ale unui astfel de mediu sigur și favorabil, și anume: un cadru juridic și instituțional favorabil; accesul la justiție; instituții naționale independente și împuternicite de apărare a drepturilor omului; politici eficiente de protecție și mecanisme care ar acorda atenție grupurilor expuse riscurilor și care ar aplica abordarea sensibilă de gen; actori non-statali care respectă și sprijină activitatea apărătorilor; și o comunitate puternică și dinamică de apărători.

La Chișinău și Tiraspol am avut ocazia să mă întâlnesc cu peste 110 de apărători ai drepturilor omului, dintre care aproximativ 55procente erau femei. Am fost impresionat de angajamentul și implicarea lor. Printre acești apărători ai drepturilor omului am întâlnit persoane cu dizabilități, membri ai diferitelor comunități etnice (romi, armeni, beloruși, bulgari, evrei, ucraineni, găgăuzi și georgieni), jurnaliști și apărători care lucrează în sfera problemelor sensibile precum drepturile sexuale și reproductive sau drepturile de orientare sexuală și identitate de gen. De asemenea, am primit informații în scris din diverse surse, care ne-au ajutat să înțelegem mai bine situația apărătorilor drepturilor omului și contextul larg în care aceștia activează.


ONU are o definiție foarte extinsă și amplă a apărătorilor drepturilor omului, care a fost expusă în Declarația privind apărătorii drepturilor omului, adoptată prin consens în decembrie 1998. În timpul vizitei, am avut şansa, în numeroase ocazii, să mă refer la această definiție. Am amintit interlocutorilor că apărătorii drepturilor omului sunt cei care, în mod individual sau împreună cu alții, acționează pentru a promova sau proteja drepturile omului, la nivel național și internațional într-un mod pașnic.

Acestea sunt persoane care promovează libertatea de exprimare, libertatea de întrunire, accesul la informație, statul de drept, libertatea de mișcare, garantarea unui proces echitabil și judiciar, egalitatea drepturilor bărbaților și femeilor, nediscriminarea și alte drepturi ale omului. Nu este nevoie să fii parte a niciunei organizații înregistrate pentru a fi un apărător al drepturilor omului. Apărătorii pot fi femei, bărbați sau copii, persoane obișnuite, care cred în universalitatea drepturilor omului și acționează pentru a le apăra. Ei sunt agenți ai schimbării care protejează democrația și se asigură că aceasta rămâne deschisă, pluralistă și participativă.

Pentru început, doresc să amintesc că nu sunt angajat al Națiunile Unite, iar funcția pe care o dețin este onorabilă. În calitate de expert independent, îmi exercit judecata profesională și imparțială și raportez direct Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și Adunării Generale.

Astăzi mă voi limita la observații preliminare și recomandări privind unele dintre principalele aspecte, care vor fi expuse mai detaliat în raport, după care voi examina pe deplin materialele și documentele pe care le-am colectat în timpul vizitei. Voi prezenta raportul meu final la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, în martie 2019.

2. Evaluare generală: Există un mediu favorabil în Republica Moldova pentru apărătorii drepturilor omului?

Apărătorii drepturilor omului din Moldova sunt activi în numeroase domenii, inclusiv justiția, libertatea de exprimare și alte drepturi civile și politice, egalitatea de gen, promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, romii și alte minorități etc. Republica Moldova are un set bun de legi care, în majoritatea aspectelor, creează un mediu adecvat pentru funcționarea apărătorilor drepturilor omului.

Această misiune a avut loc în contextul protestelor populare din cauza nevalidării alegerii primarului Chișinăului la toate nivelurile instanțelor judiciare naționale. Decizia a bulversat societatea civilă și pe apărătorii drepturilor omului, și subiectul a fost abordarea în majoritatea întâlnirilor drept exemplu de acțiuni care contribuie la subminarea statului de drept și a democrației în țară. Am obținut mai multe mărturii care exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la pericolul pe care această decizie îl reprezintă pentru desfășurarea unor alegeri cu adevărat democratice în țară.

În cursul săptămânii în care a avut loc vizita mea în țară, avocații au ieșit și ei în stradă în semn de protest semnalând lipsa unor căi de atac efective pentru clienții lor, inclusiv utilizarea excesivă a arestului ca măsură preventivă (cu una dintre cele mai mari rate din Europa); mai degrabă decât utilizarea altor măsuri alternative. În acest context, aș dori să menționez că demonstrațiile până în prezent au avut loc în mod pașnic și că forțele de poliție au asigurat condițiile necesare pentru ca demonstranții să-și poată exercita drepturile.

După examinarea atentă a informațiilor primite de la Guvern, societatea civilă și alte părți interesate, regret să concluzionez că, în pofida unui cadru legislativ satisfăcător la nivel global, situația apărătorilor drepturilor omului în Republica Moldova necesită îmbunătăţiri.

Apărătorii drepturilor omului și jurnaliștii sunt victime ale campaniilor de denigrare, avocații se confruntă cu acuzații penale motivate politic sau sunt amenințați ori de câte ori apără vocile incomode, jurnaliștii se confruntă cu limitări în ceea ce privește accesul la informații, iar instituțiile naționale pentru apărarea drepturilor omului se simt ignorate în practică.

În regiunea transnistreană, legislația privind organizațiile non-profit provoacă îngrijorări serioase, iar apărătorii drepturilor omului uneori nu simt că operează într-un mediu sigur și permisiv.

3. Cadrul legal și instituțional

Cadrul legal
Constituția Republicii Moldova din 1994 garantează principiul egalității (articolul 16), accesul la justiție (articolul 20), dreptul la apărare (articolul 26), dreptul la libera circulație (articolul 27), libertatea de opinie și de exprimare (articolul 32), dreptul de acces la informație (articolul 34), libertatea de întrunire (articolul 40) și dreptul la recurs pentru persoanele prejudiciate de o autoritate publică.

Constituția stabilește că prevederile constituționale privind drepturile și libertățile omului trebuie interpretate și aplicate în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu alte legi și tratate în domeniul drepturilor omului din care Republica Moldova face parte. În caz de dezacord, reglementărilor internaționale li se va da prioritate. De asemenea, se precizează că Republica Moldova se angajează să respecte tratatele la care este parte și că prevederile tratatelor care intră în vigoare au prioritate față de Constituție1.

Începând cu iunie 2018, Republica Moldova a ratificat șapte tratate fundamentale privind drepturile omului, dar nu a ratificat o serie de alte instrumente importante ale ONU privind drepturile omului.


În acest sens, încurajez Republica Moldova să ratifice Convenția pentru protecția tuturor persoanelor împotriva dispariției forțate pe care ea a semnat-o și Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora; precum și Protocolul opțional la Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, Protocolul opțional la Convenția privind drepturile copilului și Protocolul opțional la Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap.

Ratificarea acestor instrumente ar oferi apărătorilor drepturilor omului instrumente importante pentru realizarea drepturile victimelor dispariției forțate, a lucrătorilor migranți și a familiilor acestora, a copiilor și a persoanelor cu dizabilități; precum și drepturi economice și sociale, îmbunătățite. .

4. Stigmatizarea și intimidarea apărătorilor drepturilor omului

În timp ce organizațiile societății civile și apărătorii drepturilor omului să-și desfășoare activitatea în domeniul drepturilor omului, iar Guvernul și-a declarat deschis deschiderea de a se implica, în practică apărătorii drepturilor omului se confruntă cu mai multe provocări atât în ​​capitală, cât și în alte regiuni.

În timp ce Guvernul a susținut toate rezoluțiile și declarațiile comune cu privire la apărătorii drepturilor omului la Adunarea Generală a ONU și la Consiliul pentru Drepturile Omului, am remarcat cu mare îngrijorare că autoritățile publice din Moldova au stigmatizat, uneori au acuzat și au discreditat apărătorii drepturilor omului și munca lor, inclusiv prin mass-media. Am primit declarații despre intimidare și amenințări la adresa apărătorilor drepturilor omului de către reprezentanții publici cu privire la activitatea lor în domeniul drepturilor omului, în special atunci când s-au arătat critici față de deciziile luate de Guvern. Organizațiile societății civile afirmă că contribuțiile lor nu sunt examinate de facto și că în desfășurarea activităților de advocacy s-au confruntat cu dificultăți în dialogul cu funcționarii publici.

Acest mediu transmite semnale de îngrijorare în sistem și slăbește mișcările societății civile.

Societatea civilă afirmă că nu dispune de instrumente practice pentru a influența procesul de luare a deciziilor. Procesul de elaborare și implementare a politicilor de multe ori nu este incluziv și transparent. Principiile participării și responsabilității nu fac parte din interacțiunea dintre autorități și apărătorii drepturilor omului.


Statul trebuie să elaboreze prevederi și practici legale pentru a proteja principiile participării autentice a societății civile la procesul decizional la nivel central și local. De asemenea, trebuie asigurate condițiile că mijloacele de informare în masă ale ONG-urilor și ale altor apărători ai drepturilor omului să dispună de instrumente practice pentru a-i trage la răspundere pe politicieni și pentru a influența asupra procesului de luare a deciziilor și punerii în aplicare a politicilor. ONG-urile și mass-media ar trebui să aibă acces mai liber la informațiile importante din punct de vedere public.

Întrucât comunitatea internațională sărbătorește cea de-a 20-a aniversare a Declarației ONU privind apărătorii drepturilor omului, Guvernul Republicii Moldova ar trebui să recunoască public contribuția pozitivă a apărătorilor drepturilor omului la promovarea și protejarea drepturilor și valorilor consemnate în Declarația Universală a Drepturilor Omului.


5. Evoluții instituționale

În prezent, proiectul de lege privind organizațiile non-profit a fost aprobat în primă lectură de Parlament. În iulie 2018 se anticipă a doua lectură, înainte de a fi aprobat. Organizațiile societății civile cu care m-am întâlnit și-au exprimat susținerea față de proiectul legii care a fost adoptat în prima lectură. Cu toate acestea, luând în consideraţie experiența acumulată cu proiectul de lege anterior, acestea sunt îngrijorate că în a doua lectură pot fi introduse noi amendamente care ar putea să denatureze proiectul actual, fără a le consulta, acest fapt limitând accesul la finanțarea internațională.

Deși Republica Moldova oferă organizațiilor societății civile posibilitatea de a obține finanțare prin sistemul de desemnare de 2% ("legea 2%"), acestea se confruntă cu dificultăți şi descurajări semnificative în accesarea sistemului și susțin că procedura de obținere și menținere a statutului este prea împovărătoare.

În regiunea transnistreană, mi-au atras atenția prevederile legislației privind ONG-urile, și îndeosebi introducerea unor restricții ale activitățile de advocacy care au fost definite ca "activități politice", lucru care nu este în conformitate cu standardele internaționale.

Salut integrarea și consolidarea în Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului 2018-2022, aprobat în mai 2018, a majorităţii subiectelor abordate în cea de-a doua evaluare periodică universală a Republicii Moldova, precum și de organismele ONU pentru drepturile omului, inclusiv aspectele legate de crearea unui Secretariat pentru drepturile omului, care să fie bine pregătit, permanent şi dotat cu suficient personal, în cadrul Cancelariei de Stat (Oficiul Prim-ministrului). Totodată, regret că unele dintre observațiilor finale cheie din 2017 ale Comitetului ONU împotriva torturii - privind transferul jurisdicției asupra instituțiilor sanitare din penitenciare și asupra izolatoarelor de poliție - au fost eliminate din Plan de către majoritatea parlamentară, la cererea Ministerului Justiției.


Îndemn Parlamentul să aprobe o lege a ONG-urilor care ar respecta standardele internaționale în domeniul drepturilor omului. În mod special, aș dori să solicit ca orice modificare ulterioară să nu modifice esența proiectului prezentat inițial. Orice amendament nou ar trebui discutat și convenit cu organizațiile societății civile. Pun accent pe importanța transparenței, a publicării și a accesului la informaţie în acest proces, subliniind rolul societății civile în particular, într-o legislație care o privește în mod direct.

Încurajez autoritățile să implice în mod consecvent organizațiile societății civile și pe apărătorii drepturilor omului în procesul de creare și funcționare al Consiliului Național pentru Drepturile Omului și al Secretariatului permanent pentru Drepturilor Omului, astfel încât acestea să coordoneze și să monitorizeze în mod eficient punerea în aplicare a Planului național de acțiuni în domeniul drepturilor omului.

6. Lupta împotriva corupției

În timpul vizitei mele, acuzațiile de corupție la nivelul judecătorilor și procurorilor au fost una dintre principalele preocupări abordate de organizațiile societății civile. Judecătorii care examinează cazurile sau adoptă decizii în mod independent și în conformitate cu legislația națională și internațională privind cazurile sensibile din punct de vedere politic, pot risca să fie hărțuiți, concediaţi sau acuzaţi penal în mod neîntemeiat din motive cum ar fi luarea cu bună știință a unei decizii ilegale sau greșite.

De asemenea, am primit mărturii cu privire la faptul că mass-media și organizațiile societății civile nu au întotdeauna acces la procesele judiciare, mai ales în cazurile sensibile din punct de vedere social și politic. Organizațiile societății civile s-au plâns că au fost cazuri când audierile în instanță au avut loc cu ușile închise fără motive legale pentru aceasta.


Fac apel la autorități să consolideze accesul mass-media și al societății civile la informațiile legate de audierile în instanță privind cazurile de rezonanță socială sau politică. Totodată, recomand Guvernului să elaboreze mecanisme viabile pentru ca societatea civilă să se implice în monitorizarea proceselor judiciare și să informeze societatea cu privire la evoluțiile legate de aceste cazuri.

7. Instituțiile naționale pentru apărarea drepturilor omului:

În timpul vizitei mele, am avut o întâlnire cu Avocatul Poporului din Moldova (Ombudsmanul). Conform informațiilor primite, Oficiul Ombudsmanului nu are puterea de a-și executa deciziile. Acesta primeşte fonduri limitate si nu beneficiază de o autonomie financiară completă. Personalul și sediul actual nu permit instituției să-și îndeplinească în întregime mandatul. Ultimul său raport anual a fost prezentat Parlamentului, însă principalele lui recomandări nu au fost discutate. În pofida numeroaselor deficiențe, Subcomitetul de Acreditare a Institutului Național pentru Drepturile Omului a recomandat recent acordarea “statutului A", cu un set mare de recomandări care vizează o mai bună respectare a Principiilor de la Paris. Încurajez luarea în serios a acestor recomandări de către Guvern și Ombudsman.

Consiliul pentru Egalitate are un mandat larg în examinarea cazurilor de discriminare, dar nu poate impune sancțiuni. La fel ca și Oficiul Avocatului Poporului, Consiliul pentru Egalitate duce o lipsă considerabilă de resurse și personal.

Cele două Instituții Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului mi-au împărtășit preocupările legate de controlul excesiv al cheltuielilor acestora, ceea ce se percepe ca o formă de hărțuire din partea Guvernului.

Mă îngrijorează calitatea colaborării dintre membrii societății civile din cadrul Mecanismului Național de Prevenire a Torturii și Oficiul Avocatului Poporului, precum și ambiguitatea statutului Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în actuala Lege privind Avocatul Poporului (Ombudsman).

Cu fiecare ocazie, vreau să amintesc că, în cadrul structurii instituționale a statului, instituțiile naționale pentru drepturile omului dețin un rol-cheie în asigurarea unui mediu sigur și de abilitare pentru apărătorii drepturilor omului. Instituțiile naționale pentru apărarea drepturilor omului care respectă Principiile de la Paris sunt într-o poziție unică de a ghida și de a consilia guvernele cu privire la obligațiunile lor în materie de drepturi ale omului și de a garanta că principiile și standardele internaționale sunt incorporate în mod adecvat în legislația internă și integrate în politicile publice, inclusiv cele ale apărătorilor drepturilor omului.

Dovezile arată că, atunci când mandatul instituțiilor naționale pentru drepturile omului include competența de a investiga reclamații individuale, de a oferi o protecție efectivă reclamanților și atunci când ele dispun de resurse şi control adecvat asupra lor, acestea pot avea un rol de bază în cazurile în care sistemele judiciare ale statelor nu sunt capabile sau nu vor să se pronunțe asupra presupuselor încălcări împotriva apărătorilor.


Bugetul Oficiului Avocatului Poporului și al Consiliului pentru Egalitate ar trebui să fie mărit, iar independența financiară a acestora să fie asigurată, acest lucru permițându-le să-și îndeplinească eficient funcțiile. Autoritățile ar trebui, de asemenea, să își consolideze rolul, luând serios în considerare recomandările acestora și punându-le în aplicare.

Autoritățile ar mai trebui să extindă domeniul Oficiului Ombudsmanului, ca acesta să servească drept responsabil pentru apărătorii drepturilor omului și ar trebui să ofere Consiliului pentru Egalitate puterea de a aplica în mod direct sancțiuni.

Apărătorii drepturilor omului ar putea fi considerați ca un anumit grup de risc și, prin urmare, grup care face parte din mandatul Ombudsmanului. Această protecție ar putea fi oferită în mai multe moduri, inclusiv prin mecanisme formale de reclamaţii și programe de protecție; advocacy și sensibilizare; oferind sprijin public atunci când încălcările sunt comise împotriva apărătorilor; și consolidarea capacităților.

8 - Mecanismul național de protecție

Planul național de acțiuni privind drepturile omului nu include nicio prevedere concretă care i-ar proteja pe apărătorii drepturilor omului care sunt supuşi riscurilor. De aceea, am discutat cu guvernul posibilitatea de a elabora o lege națională privind apărătorii drepturilor omului, care s-ar axa pe o recunoaștere mai bună a legitimității activității apărătorilor drepturilor omului.


În acest context, aș recomanda autorităților să examineze posibilitatea elaborării și adoptării unei legi speciale privind apărătorii drepturilor omului.

9- Provocările grupurilor expuse la risc

Unele grupuri de apărători sunt deosebit de vulnerabile, datorită însăși naturii drepturilor pe care le apără, propriei identități sau particularităților muncii lor. De fapt, din cauza atmosferei din țară, care împiedică activității lor în domeniul drepturilor omului, unii apărători ai drepturilor omului au fost nevoiți să părăsească țara pentru a cere azil în străinătate.

Grupurile cu risc deosebit în Moldova includ: avocați, jurnaliști, judecători, apărători ai drepturilor LGBTI și apărători ai drepturilor femeilor.


Sunt preocupat de mai multe acuzații îngrijorătoare care mi-au fost aduse la cunoștință în legătură cu acuzațiile administrative sau penale privind declarații pretinse nefondate sau motive falsificate cu care se confruntă avocații care apără personalități din opoziție, vocile diferende sau sensibilizarea privind cazurile de corupție și încălcările drepturilor omului care nu se conformează cu principiul legalității și nu respectă standardele internaționale privind drepturile omului. Aceasta este o tendință care a fost inițiată împotriva adversarilor politici și a judecătorilor în anul 2014 și care a fost extinsă asupra avocaților și ai altor membri ai societății civile de la începutul anului 2016.

De asemenea, avocații sunt uneori intimidați și primesc amenințări pentru a-i forța să nu ofere asistență juridică acestor clienți. Amenințările și acuzațiile penale cu care se confruntă avocații includ, în unele situații, și rudele acestora. În acest context, avocații se confruntă cu riscuri de la pierderea licenței până la sentințe cu privarea de libertate pe termen îndelungat.

Unii juriști și avocați mi-au împărtășit sprijinul față de inițiativa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de a elabora o convenție europeană privind profesia de avocat, care să acorde o protecție mai bună profesiei.


Procuratura Republicii Moldova ar trebui să înceteze imediat urmărirea penală pe motive arbitrare a avocaților care apără personalități din opoziție sau vocile incomode.

Avocații trebuie să beneficieze de mecanisme suplimentare de protecție ca apărători ai drepturilor omului. Cadrul juridic care reglementează activitatea avocatului trebuie să cuprindă măsuri de protecție a avocaților împotriva impunității.

Uniunea Juriștilor ar trebui să aibă un rol mai activ împotriva incriminării avocaților și a amenințărilor și intimidărilor la care au fost supuși și să elaboreze prevederi concrete în reglementări, menite să-i protejeze pe juriști și avocați de amenințări și atacuri.

Republica Moldova trebuie să examineze opțiunea de a participa la elaborarea unei convenții europene privind profesia de avocat ca posibil mijloc de a spori protecția acestora.

Jurnaliști și reprezentanți mass-media

Mi s-au transmis declarații serioase despre intimidare, amenințări la adresa jurnaliștilor și a reprezentanților mass-media, inclusiv privind acuzații de defăimare și acuzațiile penale, în special pentru jurnaliștii de investigație. Unii dintre aceștia și-au împărtășit experiența de a fi supuși campaniilor de discreditare și defăimare, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare. Ei se tem că, pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare, atitudinile amenințătoare împotriva lor vor spori.

Jurnaliștii se confruntă cu provocări serioase în ceea ce privește accesul la informație, iar procesul de contestare în instanță a refuzului accesului la informație este considerat ca fiind împovărător.

Potrivit mărturiilor pe care le-am primit, legea privind accesul la informație este depășită și ori de câte ori jurnaliștii adresează o cerere de informare autorităților, sunt nevoiţi să aștepte câteva săptămâni înainte de a primi un răspuns și/sau răspunsul primit nu oferă informații relevante.



Statul este îndemnat să creeze mecanisme pentru ca mass-media și jurnaliștii independenți să aibă acces la informația de interes public. Statul ar trebui să reglementeze în mod corespunzător cazurile în care o persoană poate fi trasă la răspundere pentru defăimare.

Jurnaliștii ar trebui să ia în considere platforma Consiliului Europei pentru protecția jurnaliștilor ca un instrument de a împărtăși preocupările sau preocupările serioase cu privire la libertatea și siguranța jurnaliștilor în Moldova, garantate de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.


Apărătorii drepturilor lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, persoanelor transgender și intersex

Deși apărătorii LGBTI și-au exprimat satisfacția față de dinamica pozitivă stabilită în timpul pregătirii și realizării marșului de solidaritate, eu sunt foarte preocupat de acuzațiile de atitudini homofobe în societate, inclusiv de discursurile de ură. De asemenea, sunt îngrijorat de lipsa actelor legislative, care ar aborda în mod specific infracțiunile de ură și de faptul că legislația nu prevede interdicția specifică a discriminării pe motive de orientare sexuală și identitate de gen.

Aș dori, de asemenea, să profit de această ocazie pentru a reaminti că orientarea sexuală și identitatea de gen reprezintă motive de discriminare interzise de dreptul internațional, iar Republica Moldova este parte la tratatele relevante privind drepturile omului. În 2016, Comisia pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale a stabilit că "orice altă condiție socială", așa cum este prevăzută în articolul 2.2 al ICESCR, include orientarea sexuală. Comitetul pentru Drepturile Omului a subliniat de asemenea obligația legală a statelor-părți de a garanta tuturor persoanelor drepturile recunoscute în cadrul ICCPR, fără distincție pe baza orientării sexuale sau a identității de gen, și a stabilit că "statele-părți trebuie să răspundă în mod adecvat violenței împotriva anumitor categorii de victime, violența împotriva persoanelor bazată pe orientarea lor sexuală sau identitatea de gen".


Îndemn autoritățile din Republica Moldova să aprobe pachetul de reglementări privind infracțiunile de ură și discursurile de ură care se află în prezent în Parlament. Recomand, de asemenea, asigurarea unei protecții eficiente a persoanelor LGBTI prin extinderea listei motivelor de discriminare, crimă de ură și discurs de ură prin includerea orientării sexuale și a identității de gen în rândul motivelor de discriminare



Femeile-apărătoare ai drepturilor omului (FADO)

Aș dori să felicit rolul de lider al femeilor în promovarea și protecția drepturilor omului în Republica Moldova și să susțin lucrul realizat de ele.

În orice caz, aș dori să subliniez măsurile adoptate de Republica Moldova în favoarea egalității de gen, inclusiv cota de 40% pentru listele de partid în timpul alegerilor parlamentare.


În conformitate cu angajamentul meu de a dezvolta o abordare specifică dimensiunii de gen a situației apărătorilor drepturilor omului, am avut o întrevedere cu apărătoarele-femei ale drepturilor omului.


Apărătoarele-femei ale drepturilor omului se confruntă cu aceleași riscuri ca și omologii lor de sex masculin, dar sunt, de asemenea, expuse amenințărilor și atacurilor specifice genului.


Statul trebuie să acorde o atenție deosebită apărătoarelor-femei ale drepturilor omului și să se implice în mod activ în colaborarea cu acestea în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor orientate spre protecția drepturilor femeilor, în special a celor mai defavorizate persoane.

Încurajez autoritățile să includă prevederi care ar impune respectarea cotei de 40 procente de gen în toate segmentele listelor de partid în alegeri, precum și să adopte o măsură mult mai afirmativă și să pună în aplicare măsuri suplimentare.

Mediatorii romi

Am primit un feedback pozitiv cu privire la colaborarea dintre societatea civilă romă și stat, în ceea ce privește înființarea unei rețele de mediatori ai comunității romilor. Acești mediatori facilitează interacțiunea dintre comunitățile de romi și autoritățile de stat, precum și integrarea educațională și socială a romilor.

Cu toate acestea, rețeaua mediatorilor comunitari nu este pe deplin operațională din cauza lipsei resurselor financiare necesare pentru punerea în aplicare efectivă a acesteia. Mediatorii romi s-au plâns și de lipsa unei programe de formare pentru aceștia. Alte preocupări au inclus lipsa de participare la deciziile care îi privesc, precum și discriminarea pe care o suportă, în special femeile de etnie romă.



Guvernul este încurajat să își continue eforturile de consolidare a rețelei de mediatori comunitari ai romilor prin finanțarea integrală a tuturor celor 46 de posturi de mediatori romi.

Mediatorii comunității rome ar trebui să fie capabili în mod corespunzător de a promova și apăra mai bine drepturile semenilor lor, de aceea Guvernul trebuie să elaboreze programul de formare inițială și continuă pentru aceștia.

10. Rolul comunității internaționale

Un număr mare de ONG-uri și apărători pe care i-am întâlnit pe parcursul misiunii s-au plâns de lipsa de susținere din partea comunității internaționale. Mulți dintre ei, mai ales cei din afara capitalei, au explicat că nu s-au întâlnit niciodată cu angajații ambasadelor sau reprezentanții comunității internaționale și nici nu au fost invitați să-și împărtășească preocupările cuaceștia. . Aproape toți s-au plâns de lipsa de finanțare atunci când încearcă să inițieze activități sau organizații noi, nefiind informați cu privire la niciun fel de apeluri de cereri de finanțare. De asemenea, aceștia au făcut referire la lipsa prezenței observatorilor internaționali atunci când sunt aduși în instanță în rezultatul activității lor.

Recomand cu tărie comunității internaționale să-și consolideze eforturile pentru a pune în aplicare pe deplin prevederile sau recomandările internaționale sau naționale privind protecția apărătorilor drepturilor omului, inclusiv prin observarea proceselor judiciare, sprijin politic și financiar pentru apărătorii aflați în situații de risc. Reprezentanții ambasadelor trebuie să se deplaseze în teren pentru a încerca să ajungă la apărătorii și comunitățile aflate la distanță, precum și la apărătorii celor mai vulnerabile grupuri - persoane cu dizabilități, romi, minorități etno-lingvistice și religioase, supraviețuitori ai violenței sexuale, foști deținuți, persoane cu dizabilități intelectuale etc.

11. Concluzii

Conchid că mai există un decalaj între angajamentele internaționale ale țării la ONU și implementarea lor. Aș dori să-mi exprim angajamentul continuu de a acorda asistență tehnică autorităților Republicii Moldova. Pe măsură ce sărbătorim anul acesta cea de-a 20-a aniversare a Declarației Organizației Națiunilor Unite privind apărătorii drepturilor omului și cea de-a 70-a aniversare a Declarației Universale a Drepturilor Omului, aș dori să invit Guvernul Republicii Moldova să ia măsuri ferme pentru recunoașterea rolului apărătorilor drepturilor omului în Republica Moldova și în întreaga lume.

Deoarece Republica Moldova și-a exprimat intenția sa de a candida ca membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, aș dori să invit Guvernul să examineze posibilitatea de a introduce angajamente voluntare privind protecția și promovarea drepturilor apărătorilor drepturilor omului în candidatura sa.

1. Vedeți, art. 4 și 8 din Constituția Republicii Moldova.